Aparatele destinate supravegherii locuintelor au inceput sa ia tot mai multa amploare in ultimii ani, datorita nevoii oamenilor de a avea un control mult mai bun asupra celor din jurul lor. Spre exemplu, tot mai multi parinti sunt nevoiti sa apeleze la bone atunci cand se intorc la munca, insa introducerea unui strain in casa poate ridica unele semne de intrebare.
Cei care vor sa fie linistiti, stiind ca bebelusii lor sunt pe maini bune, apeleaza la varianta amplasarii unor microfoane spion in zonele comune ale locuintei, acolo unde bonele si copiii petrec cea mai mare parte a timpului. Desi poate parea usor ciudat, o astfel de practica este des intalnita in randul tinerilor familii a caror viata profesionala este una intensa.
Exista situatii in care sotiile inselate au apelat la aceste microfoane spion pentru a-si urmari sotii si pentru a afla tot ce se intampla in casa in lipsa lor. Fiecare utilizeaza dispozitivele dupa bunul plac, insa ar trebui respectate normele si prevederile legilor in vigoare, care interzic lezarea libertatilor celor din jur. De multe ori, in instanta, probele de genul acesta nici nu sunt admise, pentru ca nu au fost obtinute in conditii legale.
Cu toate acestea, dispozitivele de supraveghere sunt extrem de apreciate de catre clienti. Acestea au un pret accesibil de achizitie, ceea ce reprezinta un mare punct in plus pentru doritori. Mai mult decat atat, toate produsele sunt originale si vin insotite si de o garantie destul de extinsa in cazul aparitiei unor defectiuni tehnice.
Cele mai inedite dispozitive
Inspirate, parca, din filmele cu spioni, aceste microfoane spion sunt extrem de mici si pot fi ascunse cu usurinta in diverse locuri, astfel incat sa nu starneasca nici cea mai mica banuiala. De regula, se poate acoperi o suprafata de pana la 60 m2 – adica exact cat perimetrul unui apartament, insa microfonul poate detecta sunete chiar si la distanta de pana la 1 kilometru, in cazul in care se intercepteaza un semnal wireless.
Pentru cei interesati exista si varianta unui microfon incorporat in priza. Suna nebunesc, nu-i asa? Cu toate acestea, produsul este extrem de bine vandut, avand in vedere faptul ca priza este perfect functionala. Microfonul trebuie doar activat cu o cartela de telefon, iar, mai departe, lucrurile vor decurge de la sine. Device-ul este prevazut inclusiv cu functia de voce, care permite utilizatorului sa primeasca o instiintare in momentul in care sunt detectate zgomote sau miscari in perimetrul ales. Acesta nu emite niciun sunet, ceea ce inseamna ca nimeni nu isi va da seama ca la capatul celalalt al firului se afla o persoana care asculta ce se petrece in locuinta sa.
O alta varianta o reprezinta microfonul integrat intr-un bec care functioneaza normal, fara sa trezi suspiciuni. Este usor de montat si poate fi rapid activat. Mai mult decat atat, clientii se vor bucura de o inalta calitate a sunetului, asa ca nu trebuie sa isi faca nici cea mai mica grija din punctul acesta de vedere.