431
Numărul femeilor pasionate de jocuri video este în creștere continuă. În țări precum Franța, sunt mai multe femei care se joacă decât bărbați. Iar în topul preferințelor femeilor sunt câteva jocuri foarte interesante.
Iată care sunt cele mai populare jocuri pentru femei:
- Pokemon Go – Potrivit unui sondaj de opinie făcut în SUA, 34% dintre jucătorii de Pokemon Go sunt femei, ceea ce reprezintă un procent foarte important. Acest joc de realitate augmentată a fost lansat în 2016 și este disponibil pe iOS și Android. Jocul este destul de simplu și necesită implicarea jucătorilor. Folosindu-se de sistemul GPS al telefonului, jocul îți permite să găsești și să capturezi Pokemoni care apar ca și cum ar fi în lumea reală. După ce îi prinzi, îi poți antrena și implica în bătălii virtuale. Succesul jocului a fost uriaș și le-a adus celor de la Nintendo venituri de peste 6 miliarde de dolari. În joc sunt peste 600 de specii de Pokemoni. Fiind un joc interactiv, femeile îl apreciază foarte mult, mai ales că și Pokemonii sunt destul de simpatici.
- Lucky Lady’s Charm Deluxe – Jocurile ca la pacanele online devin din ce în ce mai populare chiar și printre femei. În primul rând, reprezintă o activitate foarte distractivă, care nu implică aproape deloc reguli de joc. Iar printre cele mai populare sloturi pentru femei se află Lucky Lady’s Charm Deluxe. Jocul a fost lansat în 2010 de compania Novomatic și are o grafică foarte interesantă și animată. Lucky Lady’s Charm Deluxe ne prezintă povestea unei prințese căreia îi place magia. Ea se folosește de globul de cristal pentru a vedea ce îi rezervă viitorul. Iar fiecare spin ne poate aduce în calea unui viitor norocos. Printre simbolurile acestui joc se află o femeie blondă, personajul principal din acest joc, o bilă de cristal și potcoavele.
- Candy Crush Saga – Deși are aproape zece ani de la lansare, Candy Crush Saga este jucat în continuare de foarte multe femei. Acesta a fost primul titlu de succes din istoria Facebook. Ulterior a apărut și pe alte platforme, fiind disponibil pe Android, iOS, Windows Phone și Windows 10. Candy Crush Saga a fost downloadat de peste 3 miliarde de ori, iar asta spune totul despre succesul pe care l-a avut. Ulterior, pe baza popularității ridicate pe care a avut-o, compania King a lansat noi versiuni ale jocului, precum Candy Crush Soda Saga, Candy Crush Jelly Saga și Candy Crus Friends Saga. Iar acesta nu este doar un joc doar pentru copii, ci și pentru femeile trecute de prima tinerețe, care au multe curiozități.
- Fortnite – Statisticile arată că un sfert dintre jucătorii de Fortnite sunt femei. Nici nu e greu de crezut, în condițiile în care acest joc a captivat oameni din toată lumea și generează multă distracție. Fortnite a devenit așadar unul dintre cele mai populare jocuri din ultimii trei ani și are adepți printre tineri și nu numai. Fortnite vine și cu avantajul că este gratuit, iar pentru funcții suplimentare și îmbunătățiri utilizatorii au posibilitatea să plătească. Jocul este disponibil atât pe consolă, cât și pe PC și în versiunile mobile. De altfel, în primii doi ani de la lansarea versiunii de mobil, veniturile generate de acest joc au trecut de 1 miliard de dolari.
- Call of Duty: Modern Warfare – Statisticile din SUA au arătat că 36% dintre jucători sunt femei. Lansat în partea a doua a anului 2019, Call of Duty: Modern Warfare a avut un succes foarte mare, recenziile fiind pozitive. Acțiunea se petrece în Orientul Mijlociu și game play-ul este foarte bine conturat. De asemenea, și grafica a fost îmbunătățită considerabil, ceea ce a reprezentat un mare plus.