Aspectul frumos și sănătos al tenului este un deziderat al oricărei femei care pune accent pe felul în care arată, iar industria cosmetică oferă nenumărate soluții pentru îngrijire indiferent de vârstă. Din nefericire, nu doar anii adaugă linii fine, riduri și conferă pielii un aspect tern sau lipsit de luminozitate, ci la acest lucru contribuie și factorii de mediu sau modul în care ne îngrijim.
O serie de produse cosmetice sunt esențiale pentru o rutină corectă de întreținere a pielii, iar din rândurile de mai jos vei afla ce anume trebuie să se regăsească întotdeauna în trusa ta, indiferent dacă ai un ten gras, normal sau uscat.
- O cremă hidratantă de îngrijire
Hidratarea corpului este esențială pentru a ajuta la reglarea proceselor vitale ale organismului, iar din acest motiv tenul trebuie să beneficieze și el de o întreținere corespunzătoare. O cremă hidratantă pentru toate tipurile de ten ajută la o îngrijire corectă a pielii, deoarece conține ingrediente cu rol activ în refacerea barierei lipidice a pielii, afectată de pierderile de apă ce provin zilnic din transpirație, expunerea la radiațiile UV sau îmbătrânirea fiziologică a organismului. Chiar și pielea cu aspect mixt sau gras are nevoie de suficientă apă în țesuturi, pentru a-și putea regla eficient procentul de sebum. Alege în acest caz un produs cu textură ușoară, care te va ajuta să menții epiderma bine hidratată.
- Un produs cu efect antirid
Rezervele naturale de colagen și elastină din corp, care asigură aspectul sănătos și luminos al feței, încep să se diminueze odată cu vârsta. Chiar din jurul perioadei de 25-30 de ani poți începe să utilizezi un produs cu efect antirid, cum este un ser de față. Poți opta în acest sens pentru unele cu un conținut ridicat de acid hialuronic, peptide sau niacinamidă. Oricare dintre aceste ingrediente contribuie la o hidratare suplimentară, îmbunătățind astfel elasticitatea pielii și ajutând la diminuarea ridurilor și liniilor fine. Astfel, pielea se va menține sănătoasă și protejată de factorii externi.
- Un exfoliant pentru ten
Pentru un aspect sănătos al tenului, exfolierea săptămânală este un proces esențial. Prin îndepărtarea celulelor moarte de la nivelul feței te vei bucura de o piele mai luminoasă și mai bine hidratată, iar produsele cosmetice uzuale de întreținere vor acționa și mai eficient pe fața curățată în profunzime. Un ser cu alfa-hidroxi-acizi (AHA), de exemplu, contribuie la reducerea petelor și asigură pielii strălucirea naturală.
- O cremă de îngrijire pentru zona ochilor
Cearcănele sau pungile de sub ochi, care se formează odată cu înaintarea în vârstă fie datorită factorilor genetici fie de mediu, creează și ele un aspect inestetic la nivelul feței. O cremă de îngrijire potrivită pentru zona ochilor te va ajuta să diminuezi ridurile fine, dar și alte probleme cauzate de pielea fină cu aspect pufos sau inflamat.
- Un produs cosmetic pentru probleme specifice ale tenului
Pentru a te bucura mereu de un ten cu aspect sănătos, luminos și bine hidratat trebuie să ai în vedere și problemele specifice tipului tău de ten, care se pot accentua odată cu vârsta. Între acestea se numără iritațiile sau roșeața care se manifestă mai frecvent pe un ten mai uscat, petele pigmentare ce pot fi accentuate de expunerea la soare, sau acneea rozacee care apare mai ales în jurul vârstei de 30-50 de ani sub forma unor vase de sânge mai vizibile pe față.
Pentru fiecare dintre aceste cazuri, vei găsi răspunsul sub forma unor produse cosmetice de îngrijire specifice, pe care este bine să le introduci în rutina ta de întreținere zilnică.
Ține cont, așadar, de aceste recomandări și alege acele produse care îți vor ajuta tenul să aibă mereu un aspect sănătos, luminos și ferm!